Jonctiunea dermo-epidermica

01.06.2017


Pielea reprezintă elementul de interfaţă dintre organism şi mediul înconjurător întregind aspectul de unitate pe care îl realizează totalitatea organelor şi sistemelor corpului uman.

Însumează o suprafaţă de aproximativ 1,8 şi are o greutate de 4 kg, reprezentând cel mai mare organ al corpului uman. Prin natura şi poziţia lui în organism, tegumentul joacă un rol important în economia întregului organism fiind un organ vital; are şi un deosebit rol cosmetic care nu este de loc neglijabil.

Embriologie

Tegumentul se dezvoltă din ectoderm şi mezoderm. Epidermul şi anexele sale, glandele sudoripare şi foliculul pilar, se dezvoltă din ectoderm, embriogeneza sa pornind de la nivelul celulei stem epidermice. Ectodermul care va genera epidermul începând cu a doua lună de viaţă intrauterină, se diferenţiază în peridermul de suprafaţă şi stratul bazal urmând apoi diferenţierea celorlalte straturi epidermice. Din scuame, păr şi sebum se va forma vernix caseosa.

Din mezoderm se formează dermul, hipodermul, vasele şi nervii. Ca şi în cazul ectodermului, tot din a doua lună de gestaţie începe formarea dermului: elementele celulare, fibroblaştii, care vor genera fibrele de colagen. Totodată se constituie şi hipodermul şi elementele vasculare (structuri tubulare care se formează din insule de celulele endoteliale), iar în luna a patra fibrele nervoase migrează la nivelul dermului.

Joncţiunea dermo-epidermică care reprezintă structura de legătură între epiderm şi derm, se constituie în primul trimestru de viaţă intrauterină. Între elementele derivate din ectoderm şi mezoderm există interacţiuni continui realizate prin intermediul unor molecule de semnalizare, dezvoltarea unui element condiţionează apariţia şi dezvoltarea altui element.

Foliculii pilari. Formarea lor are loc în timpul embriogenezei iar dupănaştere nu se mai formeazănoi foliculi pilari. Totuşi, caracterul foliculilor pilari se poate modifica esenţial în timp. Formarea foliculilor pilari la embrion necesită interacţiuni între celulele epiteliului de suprafaţă şi dermul subjacent.

Primul semn al dezvoltării părului apare între săptămânile 9 şi 12 ale perioadei gestaţionale. Celulele epidermice proliferează profund formând o "proeminenţă pilară" care coboară generând conul pilar şi formează o concavitate la extremitatea inferioară care va veni în contact cu papila dermică rezultată din celule mezenchimale. Primii foliculi pilari apar la nivelul regiunii sprâncenelor, buzei superioare, bărbiei şi se dezvoltă apoi în direcţie cranio- caudală, dezvoltarea fiind completă în săptămâna 22. Urmează apoi căderea firelor de păr fin de tip lanugo la sfârşitul perioadei de gestaţie, aproximativ cu o lună înainte de naştere. În primele 3 luni de viaţă se realizează o a doua cădere a firelor lanugo care acoperă pielea, exceptând zona scalpului. Pe măsură ce copilul se dezvoltă şi suprafaţa corpului creşte se realizează o rărire relativă a firelor de păr, o reducere a densităţii lor deoarece, este acceptată ideea că, pe parcursul vieţii nu se pot dezvolta foliculi pilari noi.

Printre celulele epiteliale proprii epidermului, în primele luni de viaţă apar alte trei categorii de celule care migrează din alte zone: melanocitele, care provin din creasta neurală, celulele


Langerhans care derivă din măduva osoasă şi au rol imunologic şi celulele Merkel care provin tot din creasta neurală şi sunt celule neuroendocrine.

Anatomia pielii

Pielea reprezintă organul cu cea mai mare întindere având o suprafaţă medie de 1,8 m2 (între 1,5 şi 2 m2) iar ca greutate reprezintă 15% din cea a corpului uman cântărind aproximativ

  • kg. Grosimea ei variază în funcţie de regiunea topografică fiind mai groasă la nivelul palmelor, plantelor, regiunii dorsale şi scalpului şi mai subţire la nivelul pleoapelor, feţei. Prezintă de asemenea variaţii de grosime în funcţie de sex şi vârstă.

Culoarea pielii este variabilăîn funcţie de cantitatea de pigment cutanat, melanina.Aceasta prezintă variaţii în funcţie de rasă, de zona geografică.

Suprafaţa pielii prezintă un aspect specific fiecărui individ determinat de prezenţa pe piele a unor şanţuri superficiale din a căror întretăiere rezultă un cadrilaj care delimitează mici suprafeţe poligonale. La nivelul palmelor şi plantelor, mai ales la nivelul feţei palmare a ultimelor falange, aceste şanţuri au un desen particular şi specific, genetic determinat, realizând aşa-numitele dermatoglife sau amprente.

Histologia pielii

Tegumentul este format din următoarele straturi care sunt dispuse succesiv, de la suprafaţă spre profunzime:

  • epidermul şi structurile anexe epidermului
  • joncţiunea epidermo-dermică sau membrana bazală
  • dermul
  • ţesutul subcutanat sau hipodermul

Epidermul

Este un epiteliu pavimentos stratificat format din mai multe straturi de celule care se numesc keratinocite şi care sunt supuse unui permanent proces de reînnoire, turnoverul keratinocitar fiind de aproximativ o lună. Keratinocitele reprezintă însă doar 85% din celulele epidermului, restul fiind reprezentate de celule dendritice. Grosimea epidermului este variabilă în funcţie de regiunea topografică, cu variaţii între 0,1 mm la nivelul pleoapelor şi 1-1,5 mm la nivel palmo-plantar. În epiderm nu există vase sanguine.

Datorită unei activităţi permanente de diviziune şi diferenţiere, acestea ascensionează din profunzime spre suprafaţă, îşi schimbă aspectul, structura şi dimensiunile formând mai multe straturi de keratinocite care diferă prin aspectul lor. Succesiunea acestor straturi, de la baza epidermului spre suprafaţă, este următoarea:

  • Stratul bazal sau germinativ, format dintr-un singur rând de celule cu aspect bazofil, de formăoval-cilindrică, cu intensă activitate mitotică. Ele sunt dispuse regulat, aliniate, deasupra joncţiunii dermo-epidermice formând o palisadă care delimitează în profunzime epidermul.
  • Stratul malpighian, format din celule spinoase de formăpoligonalădispuse pe mai multerânduri suprapuse. În celulele spinoase se organizează tonofilamentele care se înmănunchiază şi formează tonofibrile. În keratinocitele din partea superioară a acestui strat se mai găsesc corpi lamelari (keratinosomi) care conţin lipide, polizaharide, enzime.


  • Stratul granular format din douăsau trei straturi de celule mai turtite, cu granule dekeratohialină. Celulele granulare conţin şi corpi lamelari şi tonofibrile.
  • Stratul cornos, cel mai superficial strat, este format din celule aplatizate, fărănucleu sauorganite celulare, inactive metabolic, considerate celule moarte. Membrana celulelor cornoase este mai groasă decât a celulelor din straturile inferioare. Celulele acestui strat sunt strâns legate unele de altele dar, la suprafaţa tegumentului ele îşi pierd coeziunea detaşându-se de piele prin intermediul aşa-numitului strat disjunct.

La nivelul palmelor şi plantelor mai există un strat intermediar, între cel cornos şi granular, stratul lucid, cu aspect clar, refringent în microscopie optică. El este format din celule anucleate sau cu nucleu picnotic.

Fig.1. Structura pielii

Celula bazală are un ciclu de dezvoltare reprezentat de succesiunea mai multor faze: faza M de mitoză, faza G1 - de sinteză a ARN şi proteinelor, faza S - de sinteză a ADN-ului, faza G2

- de creştere după care urmează din nou faza M. O parte din celulele noi, celulele-fiice, vor urca în stratul suprabazal unde se vor diferenţia în keratinocite care nu mai au capacitate de diviziune dar au un alt rol, acela de sinteză a keratinei.

Structurile de adeziune celulară. Celulele epidermului sunt într-o strânsălegăturăîntre ele, acestlucru asigurând rezistenţa deosebită a pielii. Structurile care asigură coeziunea intercelulară pot fi observate numai în microscopie electronică. Ele sunt :

  • desmozomii : structuri complexe care asigură legătura între keratinocite. Sunt structuri îngroşate de la nivelul membranei celulare. La microscop electronic se poate observa că desmozomii au componente intracelulare şi extracelulare şi sunt constituiţi din mai multe elemente:
  • placa citoplasmatică formată din anumite proteine: desmoplakina, desmocalmina, periplakina, plakoglobina
  • membrana celulară
  • structurile de adeziune intercelulară care sunt componente transmembranare: desmogleine, desmocoline (aparţin familiei caderinelor). Domeniul extracelular al acestor caderine se leagă de secvenţa omoloagă a caderinei din celula vecină.

2. hemidesmozomii care asigură legarea celulelor bazale la partea superioară a joncţiunii dermo-epidermice (lamina lucida).

cimentul intercelular sau glicocalixul, format din glicoproteine şi lipoproteine

  • joncţiunile "gap", procese citoplasmatice situate în anumite zone pe pereţii celulelor vecine, la nivelul cărora se asigură continuitatea citoplasmatică între keratinocite.



Alte celule epidermice :

  • melanocitele : sunt celule dendritice la nivelul cărora se sintetizeazămelanina. Se găsescla nivelul stratului bazal, în foliculii pilari, în retină şi în pia mater şi arahnoidă. În melanocite se găsesc melanosomi în care este stocată melanina. Un melanocit formează împreună cu keratinocitele din jur cărora le distribuie melanina, o unitate melano-epidermică.
  • celulele Langerhans sunt celule dendritice dispuse mai ales în partea inferioarăastratului malpighian şi printre celulele bazale. Sunt celule care aparţin sistemului imun având rol de celulă prezentatoare de antigen. Au receptori de suprafaţă pentru imunoglobuline şi pentru fracţiunea C3b.
  • celulele Merkel sunt situate în apropierea stratului bazalşi se pare căsunt celule deorigine nervoasă. Ele acţionează ca şi transductori pentru senzaţiile de atingere. Terminaţiile nervoase fine nemielinizate sunt adesea asociate celulelor Merkel. Aceste celule conţin în citoplasmă granule sferice care conţin un neuromediator.


Joncţiunea dermo-epidermică sau membrana bazală : este o zonăintermediarăîntre epidermşiderm care asigură legătura dintre acestea. Este formată din suprapunerea mai multor elemente structurale :

  • membrana celulelor bazale şi hemidesmozomii acestora care asigură legătura între celulele bazale şi lamina lucida
  • lamina lucida
  • lamina densa
  • lamina reticularis (sublamina densa)