Demachierea

12.03.2017

Demachierea - reprezintă un procedeu complex prin care se îndepărtează de pe epidermă praful, impurităţile încrustate în stratul cornos, deşeurile cutanate, reziduurile fardurilor, surplusul de grăsimi epidermice, precum şi transpiraţia.

Acestui procedeu îi sunt destinate următoarele produse de demachiat, încadrate în trei categorii: loţiunile spumoase, cremele demachiante, emulsiile sau laptele demachiant, precum şi loţiunile bifazice destinate zonei oculare. Acest procedeu va debuta cu operaţia de demachiere a ochilor, cu ajutorul loţiunii demachiante pentru ochi şi a laptelui demachiant. Această operaţie este recomandată pentru îndepărtarea fardurilor, rimelului, conturului ochilor şi pentru calmarea ochilor obosiţi.


Vom aplica o dischetă umezită cu infuzie de albăstrele, tăiată pe din două sub cilii pleoapei inferioare. Rugăm clienta să-şi închidă ochii, după care, cu ajutorul beţişoarelor cu vată înmuiate în lapte demachiant, vom îndepărta rimelul de pe gene cu mişcări de sus în jos, până se curăţă perfect, apoi se îndoaie discheta peste gene şi se îndepărtează ştergând genele din nou. Cu o dischetă înmuiată în loţiunea demachiantă de ochi sau bifazică, vom îndepărta fardul de pe pleoapa superioară prin mişcări circulare, precum şi de pe sprânceană, procedând identic şi la ochiul celălalt.

Demachierea buzelor se realizează cu ajutorul unei dischete sau al unui tampon de vată învelit în tifon şi înmuiat în lapte demachiant. Ştergerea se realizează prin mişcări circulare repetate, iar cu mâna se susţin muşchii din regiunea învecinată.

Pentru restul feţei se aplică o mică cantitate de lapte demachiant într-un bol de plastic sau portelan, iar cu ajutorul paletelor sau a degetelor, police şi index, se aplică pe faţa, gâtul şi decolteul clientei în anumite direcţii. De la moţul bărbiei spre ureche, de la comisura gurii la ureche, de la comisura gurii spre şanţul nazolabial până aproape de unghiul intern al ochiului, de-a lungul arcadei zigomatice până la tâmplă. După această întindere prin mişcări de dute-vino, se execută mişcări de efflurage, pe faţa şi decolteul clientei, pentru a ajuta amestecul demachiantului cu impurităţile de pe faţă şi decolteu, îndepărtarea acestuia de pe piele se va realiza cu ajutorul tifonului sau a prosoapelor de hârtie speciale.

Ţinând seama de tenul matur, pletoric al clientei, avem datoria de a realiza o demachiere mai profundă, aplicând o loţiune, şi de a repeta procedeele precedente de curăţare, cu menţiunea că îndepărtarea acestei loţiuni se va efectua cu o infuzie de plante şi cu ajutorul tifonului.


© 2016 Cursuri by Magenta Cosmetic. Toate drepturile rezervate.
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți