Dermatită de contact

Dermatita de contact poate fi de cauză alergică sau iritantă / toxică. Deşi diferenţele teoretice sunt considerabile, cele două forme de dermatita de contact sunt de obicei grupate împreună, deoarece pot fi prezente la acelaşi individ, clinic sunt asemănătoare şi nu se exclud reciproc

Dermatita de contact alergică

Este rezultatul hipersensibilizării mediate celular (tip IV) declanşată de contactul tegumentului cu o substanţă exogenă. Evoluţia se desfăşoară în două faze:

Faza de inducţie sau de sensibilizare. Când bariera epidermică este depăşită, sistemul imun devine a doua linie de apărare. Printre keratinocite se afla celulele Langerhans, macrofage intraepiteliale înalt specializate, cu dendrite care formează o reţea de "prindere" a antigenelor (substanţe chimice, microbi sau celule tumorale). În timpul fazei iniţiale de inducere, un antigen este capturat de către o celulă Langerhans care apoi părăseşte epidermul şi migrează în nodulii limfatici regionali. În timpul migrării celulele Langerhans suferă o maturare care le face capabile să activeze limfocitele T native. Aceste limfocite T proliferează, diferenţiindu-se în limfocite circulante "cu memorie". Această primă fază este clinic asimptomatică.

Faza de răspuns. Această fază apare la un subiect deja sensibilizat, la 24-48 de ore după un nou contact cu alergenul. Limfocitele T cu memorie prezintă pe suprafaţa lor molecule de adeziune care favorizează migrarea spre piele. Aceste limfocite recunosc alergenul prezentat de celulele Langerhans. Ele vor prolifera şi secretă citokine (IL-1, TNFα) care atrag celulele inflamatorii, apoi citokine care reglează negativ fenomenele inflamatorii (IL-10). Eczema de contact reprezintă o hipersensibilitate celulară întârziată de tip Th1.

Are următoarele caracteristici:

• pentru a induce alergia este necesar un contact anterior;
• este specifică unei substanţe chimice şi produşilor înrudiţi;
• după ce alergizarea s-a produs, orice zonă cutanată va reacţiona la alergen;
• sensibilizarea persistă timp nedefinit;
• desensibilizarea este rareori posibilă.

Alergeni. Într-o lume ideală, alergenii vor fi înlocuiţi cu substanţe mai puţin dăunătoare şi deja se încearcă acest lucru. O întreagă industrie a luat naştere datorită necesităţii testării înaintea punerii pe piaţă a cosmeticelor sau a diverselor substanţe. În mod similar, alergia la crom este mai rară astazii în ţările dezvoltate, unde se insistă pe adăugarea sulfatului feros la fabricarea cimentului, pentru a reduce conţinutul de crom solubil în apă. Totuşi, alergenii de contact nu vor fi niciodată aboliţi complet şi medicii trebuie să fie familiarizaţii cu cei mai întâlniţi.

Factorii determinanţi sunt foarte diferiţi:

• metale: crom, nichel, cobalt;
• vegetale: flori (crizanteme, lalele, primule), fructe (lămâi, portocale), legume (morcovi, usturoi, ceapă), extrase vegetale;
• cauciuc;
• medicamente: anestezice locale, sulfamide, antibiotice (penicilină, streptomicină, neomiciăa), antifungice;
• mase plastice;
• detergenţi şi substanţe chimice;
• cosmetice: parfumuri, excipienţi, lacuri, deodorante, şampoane, coloranţi pentru păr.

Fotoalergenii sunt anumite substanţe care induc dermatite de contact numai după expunerea la radiaţiile ultraviolete. Leziunile apar şi predomină pe zonele fotoexpuse. Numeroase medicamente topice pot induce reacţii de fotosensibilitate (antiinflamatorii nesteroidiene, fenotiazine) la fel ca şi vegetalele.

Clinic şi evolutiv. Locul iniţial al apariţiei expunerii dă un indiciu asupra alergenului posibil implicat, la acest nivel producându-se brusc o reacţie localizată, de multe ori neregulată sau atipică, dar generalizarea ulterioară poate obtura acest lucru. În cazul în care

alergenul este absorbit sistemic, leziunile se pot dezvolta pe locuri care nu au venit niciodată în contact cu acesta. Există forme uşor de recunoscut; alergia la nichel, de exemplu, dă naştere la o eczemă localizată sub bijuterii, curele şi încuietori. Pielea laxă a pleoapelor şi a regiunii genitale este locul de predilecţie pentru apariţia edemului. Alergenii posibili sunt numeroşi şi cei mai puţin obişnuiţi necesita cunoştinţe specializate.

 Alergeni comuni, în funcţie de regiunile anatomice :

Scalp - Produse cosmetice, ornamente de păr Frunte Pălării, măşti, vopsele de păr

Pleoape - Cosmetice, lentile de contact, produse oftalmice, aeroalergeni vegetali

Urechi - Bijuterii, picături otice, aparate auditive

Mucoasa bucală - Lucrări dentare, pastă de dinţi, gumă de mestecat, alimente

Față - Produse cosmetice şi de îngrijire a părului, loţiuni, măşti faciale, aeroalergeni

Gât -   Bijuterii, cosmetice, textile

Axiia -   Antiperspirante, textile

Torace  - Cosmetice, textile, fermoare şi alte accesorii metalice

Membre superioare - Cosmetice, bijuterii, textile

Palme - Expunere profesională, mănuşi (latex), creme, textile

Membre inferioare cu dermatită instalată - Textile, suprafeţe umede, cosmetice Antibiotice, alte tratamente topice

Plante - Pantofi (materia primă din care sunt confecţionaţi)

Regiunea perianală Organe genitale - Tratamente antihemoroidale, dezinfectante Cosmetice, spermicide, prezervative

Dermatită de contact iritativă sau ortoergică

Reprezintă peste 80% din totalul dermatitelor de contact. Este cea mai frecventă dermatită profesională. Expunerea prelungită, uneori pe o perioadă de mai mulți ani este necesară pentru ca iritanţii slabi să producă o dermatită, de obicei la nivelul mâinilor şi antebraţelor. Cei mai frecvenţi incriminaţi sunt detergenţi, substanţe alcaline, solvenţi, uleiuri, substanţe abrazive. Cei cu pielea uscată sau pielea deschisă la culoare sunt mai vulnerabili. Dermatita atopică prezenta sau în antecedente dublează riscul dezvoltării unei eczeme iritante a mâinii.

Clinic şi evolutiv. Manifestările sunt în raport cu tipul agentului iritant, concentraţia lui, durata contactului şi cu factorii individuali locali. Leziunea nu se extinde dincolo de zona de contact, este mai degrabă dureroasă decât pruriginoasa şi, în cazul în care agentul cauzal este suficient de puternic, se pot forma bule, mai degrabă decât vezicule mici. Necesitatea continuării muncii împiedica foarte des pielea să-şi recâştige funcţia normală de barieră. Chiar în condiţii ideale, aceasta poate dura mai multe luni, motiv pentru care eczema iritativă, probabil reversibilă în stadiile acute, se cronicizează.

Diagnostic diferenţial. De multe ori este dificilă diferenţierea dermatitei de contact iritative de cea alergică şi de dermatita atopică a mâinilor, cu atât mai mult cu cât pacienţii atopici sunt predispuşi să dezvolte eczeme iritative.

Tratament. Managementul dermatitei de contact implică evitarea factorilor alergeni şi iritanţi responsabili, dar adeseori acest lucru nu este posibil, motiv pentru care echipamentul de protecţie este esenţial. Evitarea alergenului este obligatorie pentru vindecarea dermatitei de contact alergice, nefiind posibilă desensibilizarea. Cremele barieră pot fi folosite în cazurile stabilizate de dermatită de contact iritativă, iar mâinile murdare nu trebuie curăţate cu solvenţi puternici. Persoanele vulnerabile ar trebui sfătuite să evite locurile de muncă ce prezintă o expunere puternică la substanţe iritante. Corticosteroizii topici (1-2 săptămâni) şi emolientele sunt utile, dar secundar evitării substanţelor incriminate şi măsurilor protective. Antihistaminicele sunt ineficiente. În caz de piodermizare a leziunilor este necesară antibioterapia.

.